Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Jocurile ardente ale iubirii

        de Viorica Gligor

În romanul autobiografic Spioană în casa dragostei, inspirat, fără îndoială, din jurnalele sale incendiare, Anaďs Nin explorează universul interiorităţii şi al erotismului, dar şi metamorfozele feminităţii, mistuite de fantasma libertăţii totale, de insaţiabila aspiraţie a împlinirii sufleteşti şi trupeşti, prin iubire.

Sabina, protagonista acestei cărţi, este dublul ficţional al diaristei, în ale cărei trăsături psihologice, afective şi comportamentale o regăsim. Ardoarea trăirii, diversitatea rolurilor pe care le joacă pe scena vieţii, de o manieră foarte inventivă, relevă multitudinea ipostazelor ei identitare. Sălbatică, tumultuoasă, stăpânită de un demon al insatisfacţiei sentimentale şi sexuale, ea este devastată de febra unei permanente căutări a sinelui, rătăcit printre nenumărate dorinţe şi transfigurări. Structural, este o fugară. Incapabilă să-şi asume statornicia unei căsnicii, intimitatea unei singure relaţii, evadează în legături adulterine, deşi îşi iubeşte soţul, la care se întoarce mereu, devorată de vinovăţie. Se ascunde în spatele a numeroase măşti şi minciuni, luptă să salveze aparenţele, pentru a nu-l răni pe Alan.

Anaďs Nin analizează, cu subtilitate, alienarea fiinţei, scindările şi contradicţiile, spaimele şi remuşcările, neputinţele acesteia de a-şi găsi odihna, echilibrul, limanul. Nu căminul o defineşte pe Sabina, ci camerele de hotel, plaja, cluburile de noapte din Paris sau New York, teatrul, drumul… Călătoriile îi relevă neastâmpărul, febrilitatea. Ea este o autentică Pasăre de foc, care îşi etalează penajul strălucitor, în timp ce zboară deasupra monotoniei, prozaismului, convenţiilor şi limitărilor conjugale şi cotidiene. Evadarea în spaţiul plăcerii intense, al visării şi al iluziei o defineşte.

Crezul existenţial al eroinei se regăseşte în cel al scriitoarei care a plăsmuit-o: „Nu cred decât în foc. Viaţă. Foc. Fiind eu însămi o flacără, îi înflăcărez pe alţii. Niciodată moarte. Foc şi viaţă. Le jeu”. Ea se avântă în focul iubirilor paralele, sperând să găsească dragostea atotcuprinzătoare, care să le ţină laolaltă şi să le îmbrăţişeze pe toate Sabinele dinlăuntrul său: atât pe cea pasională şi rebelă, cât şi pe cea blând-maternă sau inocent-copilăroasă. Din nefericire, fiecare dintre bărbaţii fanteziilor ei afective şi senzuale, indiferent cum se numesc (Alan, Mambo, Jay, Philip, Donald), accesează câte o singură faţetă a identităţii ei. Pe măsură ce asumă unul sau altul dintre rolurile erotice, îi este tot mai greu să iasă din pielea personajului pe care-l întruchipează, să revină la sine însăşi. De fapt, în această alergare către destinaţii atât de diferite, simte că se destramă, că se înstrăinează într-atât, încât uită cine este cu adevărat.

Risipirile acestei tinere nesăbuite îi scindează profund conştiinţa, îi erodează personalitatea. Cele mai profunde răni sunt provocate de culpabilitate. Devine anxioasă, tensionată, are obsesia că e urmărită de un detectiv şi că, odată ce va fi demascată, va fi pedepsită. Nopţile îi sunt devastate de insomnii, iar zilele – un insuportabil zbucium sufletesc. Analiza psihologică devoalează drama Sabinei, devoratoarea angoasă a destructurării, a pierderii de sine: „ei i se făcuse frică că Sabina nu era acolo, nu era UNA, ci o multitudine de Sabine întinse pe jos, înfrânte, dezmembrate, formând o constelaţie şi spărgându-se. În centru, o Sabină mică, cuprinsă de senzaţia că e neputincioasă, purtată pe un val uriaş al dispersiei”.

Eroina trăieşte revelaţia că profilul ei interior, extrem de fragmentat, se reflectă în picturile experimentale din expoziţiile pariziene ale lui Jay, unul dintre iubiţii de altădată. În timp ce le contemplă, îşi descoperă destrămarea, dispersia: „Siluetele lui explodau şi formau constelaţii din fragmente, ca un puzzle împrăştiat, cu fiecare piesă îndeajuns de departe aruncată, încât să pară irecuperabilă, dar nu suficient ca să fie disociată de restul. […] Acum, vedea pe perete un portret al ei, al felului în care se simţea pe dinăuntru”.

Ambiguitatea, confuzia, agitaţia, ascunderea, duplicitatea, (auto)mistificarea, ludicul sunt atitudinile cele mai frecvente ale Sabinei, autentică actriţă şi „spioană internaţională în casa dragostei”, preocupată să-şi şteargă urmele, să amestece planul realităţii şi al fanteziei. Jay este reflectorul care, revăzând-o după şapte ani, îi identifică teama, vinovăţia din priviri, din gesturi şi cuvinte: „Vorbea încontinuu, exagerat, şi cu atâta fervoare, încât aproape că nu mai respira, ca şi cum s-ar fi temut de tăcere. […] Cuprinsă de nelinişte, într-o alertă continuă, vigilentă, ca şi cum s-ar fi temut să nu fie atacată, agitată şi fără stare, bea pe nerăsuflate; a zâmbit cu atâta subtilitate, încât el nici nu şi-a dat seama dacă a fost un zâmbet. […] Felul în care se uita spre uşa barului, ca şi cum aştepta momentul potrivit să o şteargă, modul intermitent, nepremeditat în care vorbea, dezordinea din gesturile ei smucite, tăcerea ei bruscă, ursuză; se purta asemenea cuiva care avea toate simptomele vinovăţiei”.

Metamorfozele fiinţei feminine, mereu însetate de himera unui mai mult, a unui altceva, dezvăluie o profundă neîmplinire existenţială. Inconsistenţa, fragmentarea sunt consecinţele maladive ale acesteia. Suferinţa resimţită de Sabina devine tot mai intensă, pe măsură ce în ea se luminează sensurile eşecului individual. Luciditatea îi sporeşte drama.

Romanul psihologic al lui Anaďs Nin, alimentat de un lirism incandescent, reprezintă o incursiune ardentă pe tărâmul mişcător al subiectivităţii. Sabina este o înotătoare curajoasă, dar neexperimentată în apele tot mai adânci, periculoase şi furtunoase ale mării dinăuntru. Insulele iubirii, pe care poposeşte, sunt adăposturi temporare, niciodată definitive, întrucât niciunul dintre bărbaţii de care se îndrăgosteşte nu reuşeşte să o cucerească total, să o supună într-atât, încât să-i rămână fidelă şi să i se dăruiască integral. Ca o chemare seducătoare, dar iluzorie, cântecul de sirenă al dragostei absolute se aude tot mai departe, în larg.

© 2007 Revista Ramuri